E o stare…o stare de inconstienta intr-un fel. Simt ca plutesc, undeva in nori pufosi de unde nu mai pot vedea pamantul si cumva e bine; nu-mi pasa de ce se intampla la sol. Orice ar fi, stiu ca este mai putin important decat ceea ce simt acum. Acum sunt eu cu mine, cu gandurile si cu trairile mele, cu planurile, cu visele si cu un pahar de vin rosu…
Sesiune. Oameni. Intalniri. Evenimente. Mailuri. Telefoane. Proiecte. Examene. Stres?? Deloc. Aleg sa fac ce vreau, nu ceea ce ‘trebuie’. Aleg sa ma plimb de nebuna noaptea pe strazi, aleg sa merg la cinema de cel putin 3 ori pe saptamana, aleg sa ma urc intr-un tren si sa plec. Unde? Oriunde. Traiesc totul la intensitate maxima si nu mi-am propus asta…dar imi place la nebunie.
Nu, nu fug de responsabilitati, doar ma detasez putin de ele, atat cat sa le vad in ansamblu ca sa le pot evalua corect. Oamenii din jurul meu au intrat in panica, in criza de timp si ii vad cum renunta la atat de multe lucruri din viata lor… De ce? Pentru a bifa 2-3 examene intr-un calendar, pentru a se indopa cu cafea si tigari pana la refuz sau pentru a se limita la o existenta banala, fara satisfactii majore, fara experiente inedite. Daca nu le traiesc acum, atunci cand? La vara? La anul? Peste 5? Eu fac unele lucruri din pasiune, iar altele pur si simplu din instinct. Facultatea pe care mi-am ales-o are la baza pasiunea mea pentru case si structuri vechi, dar in ultima vreme pasiunea a fost umbrita de instinct – instinctul de a face lucruri iesite din comun, lucruri pe care nu le-as fi luat in calcul pana acum.
Mi-am dat seama ca daca fac ceea ce simt, toate celelalte lucruri se incadreaza incredibil de bine in peisajul schitat de mine. Daca ai o imagine de ansamblu despre ce vrei sau o vaga idee despre unde vrei sa ajungi, atunci toti pasii care ‘trebuie’ urmati vor veni instinctiv :).
I'm as free as a bird now... 